Ziarul de marţi – 06.03.07

Începem cu un articol din Adevarul care ne face o recenzie a şpăgilor care se dau în facultăţi pentru a promova un examen. Uniunea Naţională a Studenţilor din România a ajuns la concluzia că studenţii dau între 50 şi 1500 euro pentru un examen. Tot UNSR au realizat şi un top al Universităţilor în care se iau cei mai mulţi bani. Astfel, pe primul loc se situează medicina cu o taxă/examen cuprinsă între 200 şi 1500 euro; 300 euro se dau pentru examenele facultăţii de Drept; la Politehnică se percep taxe cuprinse între 50 şi 300 euro, iar pe ultimele două locuri se află facultăţile economice, cu 200 euro iar la cele umaniste se achită o sumă cuprinsă între 40 şi 700 lei. Citiţi mai multe în Adevărul şi în Cotidianul.
Trecând la Cotidianul, citim un articol despre munca preferată a parlamentarilor şi a partidelor politice: alcătuirea comisiilor. Adică, unii le alcătuiesc…ceilalţi le condamnă, şi uite aşa se face politică în România. A fost formată comisia „Felix” sau anti-Băsescu compusă din acele partide cărora nu le mai place opoziţia. Oke, am înţeles…faci comisia, dar după ce că este neconstituţională, mai faci şi gafe…nu se poate. Preşsedintele comisiei, Dan Voiculescu, a chemat la discuţii pe Seful Administraţiei Prezidenţialeş Băsescu neavând aşa ceva de când a fost învestit în funcţia de Preşedinte. De ce e neconstituţională, precum şi multe altele, citiţi în ziar.  
Evenimentul Zilei cred că nu mai are articole. „La semafor cu Băsescu!„. Articolul mi se pare scris aşa, ca să fie; dar respectul Preşedintelui pentru traficul bucureştean trebuie remarcat. Pentru acest lucru, vă mulţumim domnule Preşedinte. Spre deosebire de Iliescu sau Constantinescu, care se observau în trafic pentru că aveau o coloană oficială de ceva metri…ca să vadă tot românul că treceau ei pe stradă, Băsescu a fost simţit. Uite de aici aflaţi de Băsescu!
Gîndul prezintă închiderea dosarului Drakula Park, Nastase şi Agathon fiind declaraţi nevinovaţi iar dosarul închis în linişte. Mi s-a părut o mare abrambureală chestia cu Drakula Park deci da, o altă posibilitate de a mai băga ceva bani la buzunar. Într-adevăr, Dan Matei Agathon, în perioada în care a fost ministru a făcut şi lucruri remarcabile pentru turismul românesc, dar totşi, dacă nu furau un pic…nu se simţeau români. Citiţi articolul dar mai ales comentariile cititorilor, aici!
Mă bucur că Jurnalul National vorbeste de emisiunea de la Antena 1 – „Vreau să fiu mare…vedetă”. Dar din păcate vorbeşte din punctul de vedere al marketerului, al afaceristului. „Antena 1: Copiii artişti au cucerit audienţa”. Citiţi articolul dacă vreţi să vedeţi audienţe. Şi, dacă nu aţi văzut emisiunea duminica asta, uitaţi-vă duminica viitoare pentru că  este o emisiune excelentă.

Anunțuri

Despre almiphoto
Pasionat de fotografie, muncesc fotografia, traiesc din ea, mereu cu aparatul langa mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: