Ziarul de sâmbătă – 17.03.07

După ce ieri toată ziua posturile TV, au fost preocupate de declaraţia Elenei Udrea cum că ar fi „contribuit” cu 5000 euro pentru a ajunge consilier prezidenţial, azi ziarul Atac îi prezintă pe cei care au sponsorizat.”Chestionaţi ulterior pe această temă, majoritatea foştilor candidaţi ai Alianţei, ajunşi acum consilieri, au afirmat că au sponsorizat campania electorală a Alianţei D.A. cu sume începâ nd de la 3.000 de euro, dar că nu au făcut acest gest pentru că au fost obligaţi”. Articolul este foarte bine pus la punct şi oferă nişte informaţii interesante despre politica românească. Citiţi-l şi voi aici.
Hai bey că tot români suntem! Ieri ministrul Berceanu a inaugurat lucrările la autostrada Bucureşti-Ploieşti. Eeeh, ziarul Cotidianul de azi anunţă că lucrările la autostradă au fost întrerupte din cauza unor „mişculaţii” prestate la organizarea licitaţiei. Mai simplu spus licitaţia pentru demararea lucrărilor la autostrada a fost câştigată de cine trebuia. „licitaţia, câştigată de firme aparţinând unor oameni apropiaţi preşedintelui Băsescu, ar fi fost ilegală, întrucât caietul de sarcini a fost modificat după începerea  procedurii de achiziţie. Acest fapt a făcut ca execuţia lucrării să ajunga la un consorţiu format din Euroconstruct-Pa&Co-Spedition UMB. Reprezentanţii consorţiului spun că totul a fost legal, iar raportul guvernului e o răzbunare politică”. Era şi normal să spună că a fost legal; nu era să dea cu piciorul unei bune bucăţi de bani. Şi în Jurnalul Naţional am văzut că mai scrie de toată treaba asta cu licitaţia şi autostrada. „O licitaţie cu dedicaţie – Autostrada pentru ‘firma cu restaurantul’ „. Articolul îl citiţi aici. Nici Gândul nu se lasă mai prejos, şi afişează un articol despre autostradă, aici. Când e vorba de dat în preşedinte dăm că oricum vrem să plece.
Gândul scrie despre Băsescu şi vizita sa în Bruxelles. „Preşedintele Băsescu – pus să dea explicaţii în străinătate despre criza politică de la Bucureşti”. Preşedintele are încă sentimentul că „toate instituţiile statului funcţionează, ceea ce înseamnă că nu există o criză, dar avem o mare dispută politică”. Domnule Preşedinte, am şi eu o întrebare…sunteţi sigur că toate funcţionează? Eu nu sunt de aceeaşi părere şi ca mine mai sunt alţi ‘jdămii de oameni: Ministerul de Externe funcţionează cel mai bine fără ministru. Totul e ok! „Categoric, disputele interne nu sunt cel mai fericit lucru. (…) Vreau să fac precizarea că România a trecut de perioada în care era linişte şi exista o singură voce”. Ce v-ar mai fi plăcut să fiţi în continuare singura voce care trebuia auzită…eheeeei, au trecut vremurile alea; cam repede, ce-i drept…în fine, sunt multe de comentat; vă las să citiţi şi voi şi după să comentaţi.

Anunțuri

Despre almiphoto
Pasionat de fotografie, muncesc fotografia, traiesc din ea, mereu cu aparatul langa mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: