Angajatori de Top – 13-14 aprilie 2007

Am zis ceva, cam acum o lună despre târgurile de joburi, mai precis despre Angajatori de Top. Mai jos, aveţi mai multe detalii:
 A-2- a ediţie a celui mai mare târg de carieră din România – Angajatori de TOP – organizat de Catalyst Solutions işi deschide porţile vineri si sâmbătă la Sala Palatului din Bucureşti. Cele peste 100 de companii de top participante au pregătit ofertele de angajare pentru cei peste 10 000 de tineri profesionişti care sunt aşteptaţi să viziteze târgul.
Angajatori de TOP se diferenţiază de alte evenimente de profil prin:
• calitatea companiilor participante (sunt prezenţi lideri de piaţă din cele mai importante industrii din România);
• calitatea joburilor prezentate atât din punct de vedere al companiilor care oferă aceste oportunităţi, dar şi al nivelului de experienţă cerut;
• multe dintre companii au ales participarea în exclusivitate la Angajatori de TOP;
• numărul mare de vizitatori din segmentul de tineri profesionişti, persoane cu experienţă de până în cinci ani.
“Companiile participante au o strategie clară de viitor, o cotă de piaţă semnificativă, programe de pregătire pentru angajaţi şi pachete salariale motivante. Din punct de vedere al poziţiilor deschise, acestea nu sunt simple joburi, ci o oportunitate pentru tânărul profesionist de a se alătura unui angajator care investeşte în dezvoltarea sa profesională şi alături de care îşi poate defini într-un mod structurat un traseu de carieră pe care ulterior să îl urmeze”, spune Ana Giurcă – Business Development Manager la Catalyst Solutions.
Evenimentul aduce în acest an un instrument inovator în dezvoltarea carierei şi anume CV Clinic. CareerExperts, singura firma de career coaching din România, va oferi pe toată durata evenimentului feedback personalizat pe CVul fiecărui candidat pentru creşterea puterii de vânzare a acestuia şi ca urmare de creştere a şanselor pentru un interviu preliminar.
În cele 2 zile de târg vor avea loc şi work-shopuri pe teme de carieră:
• BrandYou! – Lecţii de credibilitate, susţinut de Human Invest propune următoarele subiecte: identitatea personală, abilitatea de a comunica, aspiraţii, reputaţia ca factor decisiv în atingerea performanţelor individuale.
• 7 mituri care iţi pot ţine pe loc cariera, prezentat de CareerExperts, work-shop din care un tânăr profesionist află care sunt miturile care îi îngreunează dezvoltarea profesională; cum poate câştiga pe termen scurt în detrimentul unei cariere solide pe termen lung; care sunt cei 5 factori cheie pentru selectarea strategică a celei mai bune oferte de angajare.
• Descoperă-ţi cariera. Ocazie unică prin care Hart Consulting oferă gratuit Sistemul de Evaluare Motivaţională a Potenţialului Personal: MAPP™. Folosind acest instrument, tânărul profesionist îşi evaluează compatibilitatea între potenţialul personal şi anumite arii profesionale, stilul propriu de învăţare, motivaţiile care îi vor oferi stabilitate şi satisfacţie în muncă. Finalitatea consta în a vedea în ce măsura profesia aleasă este sprijinită de caracteristicile psihologice.
Agenda evenimentului cuprinde şi 25 de prezentări de companii în cadrul cărora angajatorii detaliază oportunităţile de dezvoltare a carierei, modalităţile de aplicare şi paşii în procesul de recrutare şi selecţie specifice fiecărei companii.
Înscrierea CVului se face pe www.hipo.ro, platforma online a evenimentului. Tot aici se găsesc detalii suplimentare despre eveniment.

Persoane de contact:
Ana Giurc[ – 0744.656.532
Dragos Gheban – 0741.023.827

Sursa: comunicatedepresă.ro

Anunțuri

Despre almiphoto
Pasionat de fotografie, muncesc fotografia, traiesc din ea, mereu cu aparatul langa mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: